Revoluţia solară a României pentru 2011 Imprimare

Revolutia solară a României pentru 2011 - interpretare

Pentru a trasa harta acestei revoluţii solare, s-a pornit de la harta natală, calculată pentru data de 5 februarie 1859, ora 14:41, Bucureşti. Harta revoluţiei solare a fost desenată pentru data de 5 februarie 2011, ora 12:01, Bucureşti, semnificaţiile ei fiind valabile din acel moment şi până la 5 februarie 2012.

revolutie2011Observăm că momentul exact de revenire perfectă a S oarelui peste poziţia sa natală se plasează în ora lui Mercur. Acest element este în concordanţă cu Ascendentul anual din Gemeni. Prin urmare, putem vorbi despre un an în care preocupările predominante vor fi legate de comunicare, studiu, călătorii pe distanţe mici (transporturi interne), informaţie, educaţie, comeţ, relaţii cu cei apropiaţi. Este un Ascendent care ne aduce mai mult optimism decât Ascendentul din Capricorn din 2010 (care s-a manifestat prin austeritatea binecunoscută a anului trecut, care se resimte şi în prezent).

Sub aspect pozitiv, acest Ascendent din Gemeni, aduce inteligenţă, mobilitate, flexibilitate, abilităţi de comunicare, de relaţionare, curiozitate, o anumită detaşare, abordarea preponderent mentală a deciziilor, a iniţiativelor necesare a fi luate, dualitate (pe care o putem defini aici ca şi capacitate de realiza mai multe lucruri simultan, printr-o multiplă focalizare şi atenţie), adaptabilitate. Sub aspect negativ, putem vorbi despre duplicitate, versatilitate (sau chiar şmecherie), înclinaţie către escrocherie, lipsă de sensibilitate (acţiuni bazate pe motivaţii strict mentale), orgoliu mental, tendinţe către dispersie. Se vor găsi, în acest an, variate „găselniţe", soluţii aparent inteligente sau „miraculoase", pentru rezolvarea variatelor probleme sau provocări.

Ascendentul anual din Gemeni se suprapune peste casa a 11-a natală a României, iar acest element îl putem corela cu prezenţa guvernatorului acestui Ascendent (Mercur) în Vărsător. Aşadar va exista un mare interes pentru cunoaştere, relaţionare, prieteni, informatică. Comunicarea se va realiza în modurile cele mai moderne cu putinţă (mesaje pe internet, SMS-uri, fax-uri), reţelele informatice de socializare vor fi la mare căutare, probabil că  vor creşte achiziţiile de echipamente informatice, simultan cu cel al utilizatorilor de calculatoare.

Se vor întări sau accentua anumite relaţii internaţionale, originalitatea, nonconformismul, excentricitatea vor fi la mare preţ. Mulţi oameni vor simţi nevoia să adere sau să-şi reconfirme apartenenţa la grupuri, asociaţii, organizaţii, într-un efort de integrare în colective ample. Fără îndoială, va exista un interes sporit pentru arta cinematografică, pentru activităţile spaţiale (astronautică), pentru subiectele ieşite din comun (extratereştri, fenomene astronomice, anul 2012), pentru ocultism (astrologie în special, dar şi divinaţie, magie, cu accent pe cunoaşterea viitorului).

Nu putem neglija faptul  că Ascendentul din Gemeni se află aproape de cuspida casei a 12-a natale a româniei. Aceasta ne face să credem că va mai exista, în multe domenii, confuzie, manipulare, incoerenţă, iar anumite grupuri oculte vor avea o mare influenţă asupra deciziilor ce se vor lua.

Ascendentul din Gemeni realizează atât aspecte favorabile, cât şi nefavorabile. Merită remarcat trigonul Ascendentului cu Mercur (propriul guvernator), trigonul cu Mijlocul Cerului, sextilul cu Jupiter din Berbec. Aceste aspecte favorabile conferă creativitate, inspiraţie, ingeniozitate, bună relaţionare, capacitate de afirmare, de strălucire, sincronizare a gândirii cu iniţiativele şi deciziile (trigoanele), dar şi o mai bună comunicare şi acţiuni spijinite pe anumite resurse sau posibilităţi, care pot fi obţinute în mod eficient (sextilul).

Aspectele nefavorabile ale Ascendentului sunt 3 cuadraturi: cu Neptun, cu Luna, cu Chiron. Probabil anumite decizii politice, legislative vor nemulţumi femeile în special (pentru chestiuni care pot ţine de perioada de concediu maternal şi plata primită în acest interval, de exemplu, sau chestiuni legate de alimentaţie, cum ar fi probleme legate de preţul alimentelor, calitatea lor, centrele comerciale). Aceste cuadraturi pot genera probleme de comunicare la nivel înalt, pot afecta organisme religioase (ecleziastice), pot aduce suspiciuni legate de credibilitatea unor lideri (căci presa va fi o mare forţă în 2011, iar dezvăluiri în presă şi scandaluri vor exista cu siguranţă).

Mijlocul Cerului anual din Vărsător poate aduce unele figuri noi, mai mult sau mai puţin carismatice sau interesante în politica românească. Sunt posibile acţiuni - surpriză în politica românească, schimbări uimitoare la vârf. Cum acest MC anual se suprapune peste casa a 8-a a temei natale a României, nu putem exclude o eventuală suspendare a şefului statului, sau o situaţie explozivă care să-l afecteze serios, ori chiar să-l îndepărteze de la putere (aceste situaţii se pot referi şi la primul-ministru sau alţi lideri cu funcţii importante, din Parlament, de exemplu). Soarele natal al României se află în casa a 8-a, ceea ce echivalează cu un Soare în Scorpion (ori doi şefi de stat ai României, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, sunt nativi Scorpion). Totuşi trigonul Soare - Saturn are un efect puternic de protecţie, de susţinere pentru şeful statului, deşi un curent de furie, de agresivitate la adresa sa va exista (conjuncţia Soare - Marte).

Mijlocul Cerului anual este încadrat de Mercur (în Vărsător, în casa a 9-a), pe de o parte, şi Soare, Marte (conjuncte în Vărsător), pe de altă parte (din casa a 10-a). Prin urmare, liderii politici vor fi când abili, versatili, duplicitari, inteligenţi, adaptabili (Mercur), când agresivi, preocupaţi excesiv de imaginea proprie, obsedaţi de putere (Soare şi Marte). Cum elementul aer este clar predominant în această hartă anuală, cu siguranţă se va vorbi mult în acest an (discursuri, declaraţii, conferinţe de presă) şi se va scrie mult (articole, editoriale, păreri sau impresii pe blog-uri, pe site-uri, etc.). Presa va avea o mare influenţă, în acest context astral. În afara conjuncţiilor cu planetele ce-l încadrează, MC mai realizează un trigon larg cu Saturn din Balanţă, ceea ce va aduce totuşi stabilitate în politica românească; în plus, sextilul MC cu Jupiter din Berbec aduce, de asemenea, o viziune optimistă, pozitivă, reducând foarte mult riscul de evenimente şocante, dramatice.

Planetele din Peşti vor aduce şi trafic de droguri, sau alte activităţi interlope (prostituţie, contrabandă, etc), care pot ieşi exploziv la suprafaţă (Uranus din Peşti). Presa va dezvălui, probabil, multe ilegalităţi, contribuind la prăbuşirea unor familii mafiote (Asc. cuadratură Luna din Peşti). Vom avea şi în acest an tradiţionalele înghesuieli sau buluceli la moaşte, hramuri, sfinţi, sau diverse sărbători religioase.

Cele două planete - Venus şi Pluton - din Capricorn şi din casa a 8-a, la care se adaugă Nodul Nord, anunţă dificultăţi ale multor persoane de a-şi plăti datoriile, de a-şi achita ratele bancare, în contextul austerităţii financiare. Pot prospera mai departe anumite activităţi ilegale, ilicite, care prooduc bani negri (alimentând economia subterană), dar vor exista şi eforturi de a le stopa şi pedepsi, în mod legal (guvernatorul casei a 8-a este Saturn din Balanţă). Pentru că avem, în harta anuală a ţării, Nodul Nord în casa a 8-a şi Nodul Sud în casa a 2-a, putem despre o karma de posesivitate naţională, care va trebui depăşită în acest an (Nodul Sud anual în Rac, în casa a 2-a indică nevoia românilor de a cheltui mulţi bani pentru alimente şi, implicit, de a mânca mult).

Casa a 2-a, a banilor, indică multe venituri cheltuite pentru alimente, utilităţi, articole casnice, o anumită instabilitate financiară. Banii vor veni mai ales din surse externe (gen FMI, Banca Europeană, etc.), dacă privim Luna (guvernatorul casei a 2-a) din casa a 11-a. Pe lângă cuadratura cu Ascendentul, această Lună mai face şi un sextil cu Pluton, ceea ce indică nişte transformări necesare în plan material-financiar, care se vor derula în mod relativ armonios (deşi banii publici nu vor fi cheltuiţi întotdeauna în mod coerent, logic, eficient).

Jupiter din Berbec indică o gândire combativă, curajoasă, dar şi relaţii internaţionale pline de optimism, dar şi tensiune. Tripla conjuncţie Uranus-Jupiter-Lilith nu este prea favorabilă pentru relaţiile internaţionale ale ţării.

Casa a 6-a anuală include, prin interceptare completă, Scorpionul, ceea ce arată o posibilă proliferare a muncii la negru. Piaţa muncii va fi totuşi relativ restrânsă, austeră în 2011 (Saturn în casa a 6-a). Mulţi muncitori vor pleca în continuate la muncă în străinătate (Săgetător în casa a 6-a anuală), dar se vor confrunta cu situaţii neaşteptate şi uneori dificile acolo unde vor merge (tripla conjuncţie Jupiter-Uranus-Lilith).

În concluzie, avem de-a face cu un an dominat de elementul aer, în care se actualizează nevoia de afirmare, de publicitate, o anumită sete de putere, dar şi necesitatea de a comunica mai mult, mai coerent, pentru a rezolva în mod paşnic posibilele conflicte. Harta anuală are planetele grupate în anumite case, care indică preocupările principale ale românilor în 2011:

-casa a 10-a - politică, adiministraţie, lideri, imagine publică, presă;

-casa a 11-a - politică internaţională, relaţii internaţionale, prieteni, internet, televiziune;

-casa a 8-a - bănci, datorii, credite, resurse;

-casa a 6-a - muncă în ţară şi în străinătate;

-casa a 9-a - studii superioare, deplasări în străinătate, activităţi universitare.