Ayur-Veda şi astrologia Imprimare
Ayur - Veda este medicina tradiţională hindusă, comparabilă cu medicina tradiţională chineză (care operează cu loji energetice, meridiane, etc.). În traducere, Ayur-Veda semnifică „Ştiinţa vieţii", înţeleasă ca o ştiinţă a vieţii sănătoase, armonioase.

Ideea de bază a medicinii ayur-vedice este menţinerea echilibrului în organismul uman, remediile specifice care se utilizează având rolul de a corecta dezechilibrele semnificative, care se traduc prin boli.


Un concept important în Ayur-Veda este cel al constituenţilor corporali sau dhatu. Corpul uman este alcătuit din 7 constituenţi corporali (dhatu), care reprezintă chiar 7 tipuri de ţesuturi organice. Acestea sunt:

-Rasa dhatu - asimilabilă limfei, având semnificaţia de fluid nutritiv
-Rakta dhatu - asimilabilă sângelui
-Mamsa dhatu - asimilabil ţesutului muscular
-Medha dhatu - asimilabil ţesutului adipos (straturile de grăsime protectoare ale corpului)
-Asthi dhatu - asimilabil ţesutului osos
-Majja dhatu - asimilabil măduvei osoase şi ţesutului nervos
-Shukra dhatu - asimilabil ţesutului reproducător

În astrologia indiană, ramură a astrologiei hinduse, se cunoaşte corespondenţa ce există între cele 7 dhatu şi cele 7 planete tradiţionale. Iată care este aceasta:

-Rasa dhatu - Luna
-Rakta dhatu - Soare
-Mamsa dhatu - Marte
-Medha dhatu - Jupiter
-Asthi dhatu - Saturn
-Majja dhatu - Mercur
-Shukra dhatu - Venus

Consecinţa directă a acestei corespondenţe este faptul că într-o astrogramă noi putem vedea cât de bine sunt dinamizate cele 7 dhatu, în funcţie de poziţionarea planetelor. O planetă aflată în domiciliu sau în exaltare va indica un dhatu corespondent bine dinamizat, în timp ce o planetă aflată în exil, cădere sau chiar peregrinaj indică un dhatu corespondent deficitar.


Prin urmare, în ideea refacerii echilibrului, despre care aminteam mai sus, sunt necesare remedii pentru tonificarea energiilor planetare slăbite (planete în exil, cădere, peregrinaj) şi, implicit, pentru dinamizarea dhatu-rilor deficitare. O modalitate de a face acest lucru este de a utiliza plante, fructe sau legume care sunt guvernate de planeta corespondentă unui anumit dhatu.


Spre exemplu, se ştie în medicina naturistă europeană că floarea-soarelui şi derivatele sale au efect de regenerare a sângelui. Putem uşor să înţelegem de ce. Sângele (rakta dhatu) este guvernat de Soare, iar floarea soarelui, după cum îi arată şi numele, este o plantă guvernată tot de Soare. Deci, la o persoană cu probleme gen anemie (care ar implica un deficit al lui rakta dhatu) putem recomanda şi consumul de seminţe de floarea-soarelui, ulei presat la rece de floarea-soarelui. Energia solară a acestei plante tonifică, regenerează ţesutul corporal care este sângele.