Ce este dependenţa de relaţii |
Majoritatea oamenilor relaţionează unii cu alţii, în diverse moduri. Doar puţini indivizi sunt cu adevărat solitari în lume (călugări, yoghini retraşi în peşteri, aventurieri singuratici). Singurătatea provoacă oamenilor, în general, o anumită anxietate, teamă, senzaţia de gol, de incomplet. Ne dorim ca ceilalţi să ne iubească, să ne aprecieze, să ne oglindească în mod pozitiv. Sunt nişte nevoi fireşti, dar uneori aceste necesităţi de ordin sufletesc devin pretenţii şi sunt manifestate ca o adicţie, cu multă agresivitate. Se trece astfel de la nevoia armonioasă de relaţii interumane la dependenţa obsesivă şi agresivă. Cum se ajunge totuşi la această din urmă situaţie? Eu-l uman are o nevoie constantă de suport, validare, încurajare, care să vină din partea altor persoane. Există mulţi oameni care au o încredere apreciabilă în propriile abilităţi (uneori justificată, alteori nemotivată în mod real, fantasmagorică) şi sunt conştienţi de propria valoare. Aceştia nu au nevoie să li se repete „cât de bun eşti", pentru că deja ştiu de ce sunt capabili. Problema apare când încrederea în sine şi conştiinţa propriei valori sunt deficitare sau absente, iar golul trebuie compensat cu ajutorul altor oameni. Astfel apare dependenţa de relaţii. Există multiple forme ale dependenţei de relaţii. Întâlnim o astfel de dependenţă în relaţiile profesionale, când persoana trebuie încurajată şi convinsă că prestează o muncă de calitate. De aici porneşte adicţia de anturajul profesional. Dependentul însă poate fi şantajat emoţional de cei de la care are aşteptări, aceştia având şi ei pretenţii în schimbul „serviciilor" oferite. Dacă „suporterii" celui dependent pleacă din acea instituţie/serviciu, acesta poate trăi o adevărată dramă (precum copilul înţărcat sau toxicomanul în sevraj). Ulterior, va dezvolta probabil o nouă dependenţă faţă de noii colegi apăruţi. Există dependenţă de relaţia de cuplu, care trădează anumite nesiguranţe ale patenerilor (dependenţa reciprocă sau codependenţă). Uneori, adicţiile sufocante ale unui partener îl pot sili pe celălalt să rupă relaţia. Alteori, unul dintre parteneri, deranjat de posesivitatea celuilalt, se lansează în relaţii paralele, clandestine, fără a rupe relaţia de bază. Există şi codependenţe în relaţiile părinţi-copii. Părinţii aşteaptă să fie validaţi de copii prin talente, acţiuni remarcabile, rezultate bune la învăţătură, blândeţe, submisivitate. Copiii aşteaptă să fie încurajaţi, iubiţi, susţinuţi de părinţi şi recompensaţi de aceştia pentru meritele obţinute. Problemele apar când nevoile celor două părţi nu coincid sau nu se armonizează, dorinţele unora şi aşteptările celorlalţi fiind divergente. De aici pot apare conflicte, care pot fi cu atât mai mari cu cât dependenţa relaţională este mai ridicată. Independenţa, necesară cel puţin într-o anumită proporţie, va fi bazată pe conştientizarea capacităţii de a realiza de unul singur anumite lucruri. Va fi necesar ca fiinţa în cauză să înţeleagă şi să accepte că are o valoare individuală certă, indiferent de părerea pozitivă sau negativă a celorlalţi, iar acţiunile sale şi rezultatele lor sunt de o calitate cel puţin satisfăcătoare. taguri: dependenta, relatii, codependenta, dependenta de relatii |
Parteneri Astrologie
Parteneri Psihologie
AVIZE SI RAPOARTE PSIHODIAGNOSTICE
Media / Lucrari | Administrator | Luni, 21 Ianuarie 2013
NOU! Articol de psihologie: Aspectul exterior si vulnerabilitatea emotionala NOU! CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE BRATOVEANU MINOLA ofera avize si rapoarte psihodiagnostice, conform noilor conditii de acordare, pentru Comisia de Expertiza a Muncii si Comisia de Handicap Persoane Adulte ! De asemenea, oferim, la cerere, servicii in specialitatea psihologia muncii si organizationala (evaluare pentru incadrare in munca si mentinere pe post) si eliberam avize psihologice in acest sens, pentru persoane fizice si juridice. Relatii si programari la telefon: 0724309124 sau 0752002380...
Read more...Luna, emotiile si somatizarea stressurilor
Astropsihologie | Administrator | Joi, 2 Decembrie 2010
Ne-am obisnuit sa consideram emotiile ca fiind niste manifestari ale psihicului nostru, unele pozitive, altele negative, pe care unii le controleaza mai mult sau mai putin, iar altii le lasa libere, le exteriorizeaza. Si totusi ce sunt, la modul real, emotiile? Sunt reactii ale corpului fizic la imprejurarile sau evenimentele exterioare, cu care vine in contact. Este o definitie poate putin nonconformista, neasteptata, dar corecta.
Read more...Anunturi
Astrologie
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori... READMORE |
La începutul fiecărui an calendaristic astrologii occidentali, indieni și chinezi, specialiștii în Feng-shui, Vas-tu, Y-king și alte arte divinatorii fac predicții pentru următoarele doisprezece luni. Alături de toți aceștia fac... READMORE |
Feng Shui
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori... READMORE |
Pe data de 4 februarie 2018 începe Anul Nou conform zodiacului solar chinezesc, fiind vorba despre Anul Câinelui de Pământ. Începerea oficială şi festivă a anului nou chinezesc (conform astrologiei... READMORE |
Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).
Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.
Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.