Vineri, 29 Martie 2024
Sunteti aici: Home Astrologie Astrologie karmica Tranzitul Nodurilor lunare peste axa Leu – Vărsător
Tranzitul Nodurilor lunare peste axa Leu – Vărsător PDF Imprimare Email

Pe data de 28 aprilie 2017 Nodurile lunare părăsesc axa Fecioară – Peşti şi pătrund în axa zodiacală Leu – Vărsător. Nodul Nord lunar intră în semnul Leului, iar Nodul Sud lunar intră în semnul Vărsătorului.

După cum se ştie, cele două puncte virtuale (Nodurile lunare), care sunt deduse prin calcule astronomice, au o importanţă crucială în astrologia karmică. Cu ajutorul lor putem răspunde la întrebările fundamentale „Cine sunt? De unde vin? Încotro voi merge?” Putem spune că astrologia karmică se bazează pe convingerea asupra transmigraţiei sufletului (sau vieţilor succesive ale unui suflet, care trece printr-o succesiune de morţi şi renaşteri), Nodurile lunare fiind cele care ne oferă indiciile necesare.

În astrologia mondială, tranzitele Nodurilor lunare oferă şi ele informaţii interesante despre „cum vor merge lucrurile” în următoarele (aproximativ) 18 luni. Deşi poate părea incredibil sau exagerat, orice acţiune, eveniment, întâmplare, situaţie individuală şi colectivă, etc., este corelată cu evoluţia unei singure fiinţe, sau a unei colectivităţi. Cu toţii evoluăm, într-un fel sau altul, în mod conştient sau inconştient. Nodul Nord lunar este cel care ne împinge spre evoluţie, sau, cel puţin „ne arată drumul” (precum o busolă care ne arată mereu punctul cardinal Nord), iar Nodul Sud este cel care care semnalează tendinţele regresive, de stagnare, ba chiar de involuţie.

În examinarea influenţei Nodurilor lunare în semnele Leu şi Vărsător, vom începe mai întâi cu Nodul Sud. Tranzitul Nodului Sud prin Vărsător va pune la grea încercare multiple elemente corelate cu acest semn zodiacal. Acest tranzit, care va dura de la data indicată mai sus şi până la 16 noiembrie 2018, va face dificilă viaţa unor grupuri şi asociaţii, a tuturor celor ce activează în domenii ce au prefixul „astro” înainte (astronomie, astrofizică, astronautică), ca şi în domenii tehnice (electronică, electrotehnică, informatică, inginerie spaţială, etc.). Toate aceste preocupări, precum şi multe altele conexe (gen cinematografie, televiziune, hi tech sau tehnologie modernă) vor putea fi afectate de acest tranzit.

Acest Nod Sud, prin tranzitul său în Vărsător, va afecta atitudinile tipice acestei zodii: dependenţa de relaţii de grup, ataşamentul pentru cauze colective, preocuparea mai mult sau mai puţin puternică pentru prieteni, interesul pentru ocultism şi domenii conexe (parapsihologie, extratereştri, etc.). De fapt, Nodul Sud nu loveşte în domeniile respective în sine (în esenţa lor), ci în ataşamentele umane faţă de acele domenii (care sunt regresive, involutive, în perioada respectivului tranzit).

Există o serie de riscuri, pe perioada acestui tranzit, gen: catastrofe aviatice, automobilistice, astronautice sau feroviare, cutremure, inundaţii, erupţii vulcanice, destrămări de trupe, grupuri, echipe, asociaţii (mai ales cele care o componentă puternică de Vărsător), explozii. Sub această influenţă vom putea vedea anumite schimbări dure, brutale, sau transformări dureroase în multe domenii şi în multe zone ale lumii.

Tranzitul Nodului Nord prin Leu ne arată, în schimb, „ce avem de făcut”, în perioada respectivă. Pe scurt, toate tendinţele benefice specifice Leului va fi necesar (în limita posibilităţilor) să le asimilăm: capacitate de a iubi, dinamism, aptitudini de lider, creativitate, talente diverse, aptitudini artistice, candoare, deschidere sinceră către lumea copilăriei (adică spre inocenţă, puritate), etc. Leul ne va împinge către lumină (de intensitatea Soarelui), către centrarea noastră în inimă (guvernată de Leu) şi nu în minte (guvernată şi de Vărsător), către descoperirea esenţei (care uneori este ascunsă la vedere), către manifestarea reală a voinţei proprii (pusă în concordanţă cu Voinţa Divină). Desigur, şi tendinţele mai puţin benefice ale Leului vor ieşi, de asemenea, la suprafaţă. Sub această influenţă, multe situaţii mondiale vor căpăta mai multă coerenţă, stabilitate, claritate (Leul fiind un semn fix).

Fiecare persoană va resimţi acest tranzit în acea axă a caselor din tema natală care va fi tranzitată. Soarele ne va arăta (prin tranzitele sale) modul în care ne putem focaliza într-o direcţie evolutivă, iar planetele Saturn şi Uranus (prin tranzitele lor) ne vor arăta direcţiile în care suntem pe o cale regresivă (neproductivă sau contraproductivă). Elementul aer, în modul vibratoriu fix, va avea un caracter regresiv, iar elementul foc, în varianta fixă, va avea un caracter progresiv.

Iată, aşadar, modul în care busola cosmică ne arată cum să ne orientăm în propria viaţă, la nivel individual şi colectiv, în următoarele 18 luni.

 

Astrologie

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori...

READMORE

La începutul fiecărui an calendaristic astrologii occidentali, indieni și chinezi, specialiștii în Feng-shui, Vas-tu, Y-king și alte arte divinatorii fac predicții pentru următoarele doisprezece luni. Alături de toți aceștia fac...

READMORE

Feng Shui

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori...

READMORE

Pe data de 4 februarie 2018 începe Anul Nou conform zodiacului solar chinezesc, fiind vorba despre Anul Câinelui de Pământ. Începerea oficială şi festivă a anului nou chinezesc (conform astrologiei...

READMORE

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.