Marţi, 19 Martie 2024
Sunteti aici: Home Astrologie Astrologie karmica Semnificaţii astro-karmice ale pandemiei actuale
Semnificaţii astro-karmice ale pandemiei actuale PDF Imprimare Email

Unii astrologi au încercat să explice cât mai bine cu putinţă, în ultimele săptămâni, conjuncturile astrale care au generat această pandemie, în fapt o infecţie virală foarte contagioasă, cu un nou coronavirus, care s-a extins la nivel mondial. Au fost invocate intrarea lui Jupiter în Capricorn, în decembrie 2019, eclipsa de Soare din aceeaşi lună, aglomeraţia de planete din decanul al treilea al Capricornului (care este corelat cu Fecioara, semnul bolilor), etc. Desigur, toate aceste sunt valabile, corecte (deşi unele voci întreabă de ce nu au prezis astrologii această pandemie; dar cine i-ar fi crezut, sincer vorbind, când toată lumea aşteaptă predicţii favorabile, gen „Taurii vor avea câştiguri în luna aprilie” ?), dar unii se pot întreba: care au fost cauzele profunde ale pandemiei, unde a „greşit” umanitatea pentru a primi această „pedeapsă”?

Pentru a încerca să răspundem acestei din urmă întrebări este necesară o abordare karmică a problemei, o analiză de tip „cauză – efect”. Este limpede că pandemia de Sars-CoV2 (însemnând „Sindromul acut respirator sever produs de Coronavirusul 2 sau Covid-19”) este efectul, dar care este cauza? Vom încerca să oferim un răspuns din punctul de vedere al astrologiei karmice.

Elementul cheie în această analiză îl reprezintă axa Nodurilor lunare. Nodul Sud lunar arată întotdeauna elemente legate de trecut şi tendinţe regresive, din punct de vedere spiritual. Nodul Nord lunar indică direcţia de evoluţie. În toată această perioadă, de la începerea epidemiei în China în decembrie 2019 şi până acum, Nodul Sud lunar s-a aflat în tranzit în Capricorn, iar Nodul Nord lunar s-a aflat în tranzit în Rac. Nodul Sud lunar scoate la suprafaţă, atunci când tranzitează printr-un semn, anumite pachete karmice negative.

În anul 2019, când Jupiter s-a aflat în Săgetător, deci în propriul domiciliu, omenirea nu s-a confruntat cu probleme majore sau ieşite din comun, în afara celor deja cunoscute şi oarecum banalizate (poluarea, foametea în anumite regiuni ale lumii, sărăcia, conflictul din Siria, etc.). Economia mondială a funcţionat, comerţul mondial a înflorit, turismul a prosperat, fluxurile financiare au fost consistente în cele mai multe zone ale lumii. Toată această bunăstare, prosperitate, satisfacţie, specifice lui Jupiter în domiciliu, au generat un ataşament colectiv de fericire şi de un viitor favorabil. La sfârşitul anului 2019 foarte mulţi oameni, mai ales din turism, şi-au dorit ca anul 2020 să fie „măcar la fel de bun ca anul 2019”.

După ce Jupiter a intrat în Capricorn, în decembrie 2019, în poziţia sa de cădere, nu a mai fost posibilă menţinerea aceleaşi bunăstări şi prosperităţi precum în perioada anterioară. Nodul Sud din Capricorn, intrat în contact cu Jupiter din Capricorn, a declanşat o purificare karmică dură. Aşadar karma care a generat pandemia Sars-CoV2 este: ataşament de bunăstare, ataşament de viitor fericit, ataşament de stabilitate, ataşament de instituţii (medicale, religioase, politice, etc.), ataşament de viaţă publică, socială, ataşament de imaginea proprie şi de mondenitate, de faimă, de renume, ataşament de valori materiale, ataşament de viaţă lungă, ataşament faţă de deţinerea controlului asupra situaţiei. Astfel, au fost scoase la suprafaţă nişte straturi consistente de karma de posesivitate, cu nuanţele indicate mai sus.

Acolo unde au fost foarte mari aceste ataşamente, epidemia virală a lovit mai puternic. Adesea, au fost afectate regiuni cu o situaţie economică foarte bună (zona Wuhan din China, provincia Lombardia din Italia, etc.). Oamenii au fost „loviţi” de purificarea karmică acolo unde erau ataşamentele (sau karma de posesivitate) mai mari: la nevoia de a ieşi în public şi de a socializa direct (nu doar pe cale informatică), la nevoia de stabilitate financiară şi profesională, la nevoia de a călători, mai ales în străinătate, la nevoia de afirmare prin diverse manifestări publice (spectacole, concerte, adunări, simpozioane, etc.), la nevoia de stabilitate alimentară, etc. Cum zodia Capricornului este corelată cu persoanele vârstnice, care manifestă de regulă mult conservatorism şi ataşamente materiale, acest segment din populaţie a fost cel mai afectat. Cum instituţii precum spitalele stau şi ele sub semnul Capricornului, au fost şi acestea serios afectate de pandemie.

Guvernatorii Nodului Sud din Capricorn, Saturn şi Marte, au generat această situaţie de austeritate (Saturn, planeta limitărilor, restricţiilor) şi infecţia virală în sine (Marte semnifică şi bolile febrile). Toate acele tendinţe capricorniene amintite mai sus au fost îngrădite mai mult sau mai puţin ferm (prin ordonanţe militare, Marte fiind şi planeta armatelor), pentru a fi siliţi să ne reducem ataşamentele, tendinţele posesive.

În schimb, Nodul Nord din Rac a venit cu soluţia: să rămânem acasă, la domiciliu. Racul este zodia locuinţei, a vieţii intime, private. Racul mai semnifică, de asemenea, şi interiorizarea, introspecţia, o anumită profunzime. Către această direcţie intenţionează Providenţa Divină să ne împingă, iar cei care nu o fac de bunăvoie ajung fie în carantină, fie internaţi în spital, fie în autoizolare. Cumva suntem direcţionaţi către interior, către suflet, către propria esenţă, iar aceasta se poate face numai prin renunţarea, măcar pentru o anumită perioadă de timp, la superficialitate, la mondenitate, la diverse tipuri de „socializări”, la materialism, la încăpăţânare. Este necesar sa observam ca Jupiter este, prin exaltare, regent al Nodului Nord, deci suntem pusi in mod evident pe o directie spirituala, chiar daca nu intelegem sau nu vrem acest lucru. Cum Jupiter se afla in conjunctie prelungita cu Pluton din Capricorn, este si o urgenta a transformarii, a detasarii noastre de vechile sabloane materialiste din trecut (indicate de Nodul Sud din Capricorn). Dar aceasta conjunctie Jupiter - Pluton mai indica si o situatie de tipul "transformare sau moarte", situatie pe care o vedem in jurul nostru: fie iti elevezi atitudinea si abordarea, fie persoana poate ajunge chiar la obstescul sfarsit, daca refuza evolutia, elevarea, transformarea interioara.

Se poate spune că după intrarea Nodurilor lunare pe axa Gemeni – Săgetător, care se va produce pe 4 iunie 2020, va începe un regres semnificativ al epidemiei de Sars-CoV2 şi a consecinţelor ei socio-economico-medicale adiacente. În ultima decadă a lui martie, Saturn a intrat în Vărsător, domiciliul său diurn. Ne putem deci aştepta la schimbări benefice majore în următorii trei ani, în multiple domenii, dar este limpede că acestea nu puteau veni fără o purificare consistentă la nivel planetar.

Prin urmare, este necesar să înţelegem mai bine cauzele şi semnificaţiile acestei pandemii, şi să punem în practică lecţiile pe care le-am putut desprinde de aici. În urmă cu două milenii Isus ne învăţa astfel: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau „Ce vom bea?”. Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei, 6 – 31, 34).

 

Astrologie

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori...

READMORE

La începutul fiecărui an calendaristic astrologii occidentali, indieni și chinezi, specialiștii în Feng-shui, Vas-tu, Y-king și alte arte divinatorii fac predicții pentru următoarele doisprezece luni. Alături de toți aceștia fac...

READMORE

Feng Shui

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu doctrinele metafizice ale vechilor chinezi, care sunt derivate din taoism și confucianism, este necesar să precizăm ce anume este I Ching (ortografiat uneori...

READMORE

Pe data de 4 februarie 2018 începe Anul Nou conform zodiacului solar chinezesc, fiind vorba despre Anul Câinelui de Pământ. Începerea oficială şi festivă a anului nou chinezesc (conform astrologiei...

READMORE

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.